Acasa » Alte Sporturi » Ronnie O’Sullivan, dezvăluiri dintr-o perioadă extrem de grea emoțional: „Mi-am pierdut dragostea pentru joc. În ianuarie mi-am rupt tacul din frustrare”. SPECIAL

Ronnie O’Sullivan, dezvăluiri dintr-o perioadă extrem de grea emoțional: „Mi-am pierdut dragostea pentru joc. În ianuarie mi-am rupt tacul din frustrare”. SPECIAL

Ronnie O'Sullivan, dezvăluiri dintr-o perioadă extrem de grea emoțional: „Mi-am pierdut dragostea pentru joc. În ianuarie mi-am rupt tacul din frustrare”. SPECIAL
Foto Eurosport

În curând va începe Campionatul Mondial de Snooker, iar prezența lui Ronnie O’Sullivan e incertă. Multiplul campion mondial a dezvăluit că traversează o perioadă grea, în care nu se mai poate concentra asupra jocului.

A precizat că din 2020 nu-și mai găsește ritmul, pare că și-a pierdut dragostea pentru snooker, iar în ianuarie, într-un moment de frustrare, și-a rupt tacul.

„Nu vreau să mă mai simt așa, să știți. Așa că mi-am luat o pauză”

Campionatul Mondial de Snooker începe la data de 19 aprilie și se va juca până în data de 5 mai. Ronnie O’Sullivan e socotit printre favoriți, dar a anunțat că doar cu o zi – două înaintea startului turneului, transmis pe Eurosport și Max, va spune dacă va fi sau nu în lupta pentru trofeul pe care l-a câștigat de șapte ori.

Cum se simte acum? Într-un dialog intermediat pentru ProSport de către Eurosport, Ronnie O’Sullivan a răspuns. „Nu m-am mai simțit grozav din 2020. Ultimii patru ani au fost o adevărată luptă. Am încercat să-mi croiesc drum prin asta. Am avut momente și străfulgerări în care m-am gândit: Bine, e bine.

Dar timp de trei ani și jumătate din ultimii patru, a fost destul de groaznic pentru mine, iar asta și-a pus amprenta. Am obosit un pic, m-a epuizat până la punctul în care mi-am pierdut dragostea pentru joc. De aceea, în ianuarie, mi-am rupt tacul din frustrare.

Nu vreau să mă mai simt așa, să știți. Așa că mi-am luat o pauză și vom încerca să rezolvăm ceea ce cred eu că este problema înainte de a mă întoarce să joc din nou snooker serios”, a spus Ronnie O’Sullivan.

Când se retrage Ronnie O’Sullivan?

„Iubesc jocul. Îl iubesc la nebunie. Dar când iubești ceva atât de mult și simți că nu-ți dă nimic în schimb, devii foarte frustrat – cel puțin, eu sunt frustrat. Joc de când aveam opt ani, acum 41 de ani. Am avut multe suișuri și coborâșuri. Când e bine, e cel mai minunat lucru din lume. Când e rău, trebuie să ai răbdare. Pot suporta să joc prost timp de trei, patru, cinci, chiar șase luni, nu este o problemă. Dar, patru ani este o perioadă lungă. Mi-am pierdut dragostea pentru joc, mi-am pierdut încrederea. Dacă cineva mi-ar fi spus acum zece ani că mă voi simți așa cum mă simt acum, aș fi spus: Nici gând, imposibil.

Dar iată-mă aici. Trebuie să îmi asum responsabilitatea, să abordez problema și să o rezolv. Nu am vrut niciodată să părăsesc într-o notă proastă. Dacă aș renunța acum, nu aș pleca în termeni buni. Așa că este important să remediez situația, să-mi readuc jocul într-un loc în care să-mi placă din nou snookerul. Poate peste doi, trei sau patru ani, dacă încă mai joc, ar fi momentul potrivit să spun: Am avut o carieră extraordinară, m-am bucurat de ea și vă mulțumesc foarte mult.

Dar acum nu este momentul. Nu aș vrea niciodată să plec simțind că mai am ceva de dat”, a mai declarat starul mondial al snookerului.

Întotdeauna mi-am spus că dacă mă voi retrage, aș vrea să o fac cât încă iubesc jocul. Nu vreau să plec când mi-am pierdut pasiunea pentru el, ar fi ca și cum aș pleca în termeni proști. Pentru mine, este important să am o perioadă, poate patru sau cinci luni, în care joc bine, mă bucur și îmi place să fiu în turneu. Mi-ar fi mai greu să mă retrag, pentru că m-aș gândi: Totul merge bine, îmi place asta, de ce m-aș opri? Dar cred că de asta am nevoie. Am jucat acest joc timp de 41 de ani, am avut o carieră grozavă și vreau să îmi iau rămas bun atunci când voi fi într-un moment bun cu el – Ronnie O’Sullivan